„Lupii”, în Europa după 18 ani. Hoban: „Am avut un arbitraj ostil! Trebuie să câștigăm Cupa pentru fani”

Redactor:
Robert ZANFIR
  • Publicat:
  • Actualizat:

Petrolul termină pe podium după remiza cu Mediaș. Un meci nebun, cu șase eliminați, bătăi și multi nervi, în care Petrolul a egalat în minutul 15 de prelungiri. Hoban a declarat după meci că arbitrajul a fost unul ostil.

„Îmi pare rău că nu am putut să facem fericiți acești oameni care au venit. Am avut un arbitraj ostil, am pierdut și doi oameni pentru finala Cupei. Puteam ajunge chiar pe locul doi”, a declarat Hoban la Digi Sport.

Hoban: „Trebuie să luăm Cupa pentru fani”

„Îmi pare rău pentru Bornescu și Geraldo, vor lipsi la finală. Dar trebuie să aducem Cupa la Ploiești și fără ei. Dacă suporterii vor, vom merge alături de ei”, a mai spus mijlocașul.
 
Petrolul Ploiești a încheiat la egalitate, miercuri, pe teren propriu, scor 1-1, cu echipa Gaz Metan Mediaș, în ultima etapă a Ligii I, și și-a asigurat locul trei și participarea în preliminariile Ligii Europa, după un meci în care s-au acordat șase cartonașe roșii.

Pentru Petrolul a marcat Hamza, în minutul 90+15, din penalti, iar pentru Gaz Metan a înscris Vitinho ’43.

Geraldo Alves a fost eliminat de la Petrolul în minutul 62.

Meciul a fost marcat de o bătaie generală, izbucnită în minutul 65, care s-a soldat cu eliminarea jucătorilor Mircea Bornescu și Taher Bawab.

Gaz Metan a încheiat meciul cu patru jucători eliminați: Bawab, Todea, Zaharia și Muth.

Petrolul Ploiești: Bornescu – Achim, Geraldo, Manasse, Guilherme – Hoban (Mustivar ’58), Mojica (Hamutovski ’70) – Boudjemaa (Renan ’80), Hamza, Grozav – Bokila. Antrenor: Cosmin Contra

Gaz Metan Mediaș: Pleșca – Zaharia, Muth, Frăsinescu, Buzean – V. Negru, Todea – Al. Munteanu (Radovic ’90+7), Eric (C. Gheorghe ’76), R. Avram (Bawab ’46) – Vitinho. Antrenor: Gheorghe Mulțescu

Cartonașe galbene: Hoban ’38, Alves ’56, ’63, Manasse ’77, Bokila ’89, Renan ’90+10 / Zaharia ’46, ’90+11, Negru ’61, Munteanu ’79, Pleșca ’82, Buzean ’90+4

Cartonașe roșii: Alves ’63, Bornescu ’66 / Bawab ’66, Todea ’90+1, Zaharia ’90+11, Muth ’90+13

Meciul a fost arbitrat de Sebastian Colțescu, ajutat la cele două linii de Bogdan Gheorghe și Daniel Hulubei. Rezervă a fost Ionuț Neagu.

Observatori au fost Ioan Mureșan și Nicolae Dobrescu.

La meci au fost prezenți aproximativ 8.000 de spectatori.

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital:
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau să ne despărţim niciodată"
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
INTERZIS PRIN LEGE pentru toată lumea. Legea adoptată astăzi, 21 MAI: Să fie sancţionaţi
INTERZIS PRIN LEGE pentru toată lumea. Legea adoptată astăzi, 21 MAI: Să fie sancţionaţi
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×